Un locuitor al raionului Teleneşti a fost condamnat la închisoare după ce şi-a omorât mama în bătăi.
Potrivit procurorilor din Telenşti, în luna martie curent, inculpatul, fiind sub influenţa alcoolului a lovit-o crunt pe mama sa, în vârstă de 51 de ani, pe motiv ca aceasta la fel era în stare de ebrietate. În urma leziunilor cauzate, victima a decedat pe loc. În cadrul investigaţiilor, procurorii au mai constatat că, anterior femeia a mai fost agresată fizic de către fiul său.
Pentru comiterea omorului intenţionat şi a violenţei în familie, inculpatul, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la 10 ani şi 9 luni închisoare în penitenciar de tip închis.