1 APRILIE se apropie. Unele dintre cele mai reuşite şi nereuşite farse – VIDEO

Ziua de 1 APRILIE este ziua păcălelilor. Iată un top cu cele mai reuşite sau nereuşite farse de 1 aprilierealizate vreodată, plecând de la uimitorul documentar despre copacii cu spaghete şi până la farsa cumplită ce a produs panică în America.

Iată unele dintre cele mai reuşite farse, publicate de Huffington Post:

Scaunul pentru câini de la Ikea

Animalele care fac lucruri la fel ca oamenii sunt o sursă constantă de glume. Combinând asta cu designul uneori ciudat al unui producător scandinav de mobilă, ne aflăm în faţa unei farse reuşite de 1 aprilie. În reclama respectivă, Ikea promova un scaun înalt, ca cel pentru bebeluşi, dar care era adaptat special pentru câini.

Pinguinii zburători de la BBC

Astăzi, o astfel de glumă ar putea părea nereuşită, însă în 2008, când BBC a difuzat falsul documentar, pentru a promova iPlayer, mulţi au început să-şi pună un semn de întrebare.



BBC şi copacii cu spaghete

În 1957, emisiunea Panorama a difuzat un documentar fals despre un copac cu spaghete ce era crescut de o familie de elveţieni. La acea vreme, când spaghetele erau o delicatesă şi nu erau pe larg consumate în Marea Britanie, mulţi au căzut în plasă şi au sunat pentru a cere informaţii despre cum pot şi ei planta copacul respectiv.

Un top al celor mai nereuşite farse din istoria recentă:

Faimoasa poză a monstrului din Loch Ness

În 1934, o fotografie alb-negru prezenta o creatură asemănătoare unui dinozaur, al cărei gât lung ieşea din apele învolburate şi care ulterior s-a dovedit a fi un fals. New York Times a dezvăluit că „monstrul” din fotografie era de fapt o jucărie făcută din plastic, lemn şi un submarin de jucărie.

Jurnalul secret al lui Hitler

În 1983, publicaţia germană Stern a susţinut că deţine cel mai exploziv jurnal din istorie: o colecţie de gânduri aparţinându-i lui Adolf Hitler. Deşi revista a plătit şase milioane de dolari pentru documentele respective, acestea erau de fapt “falsuri groteşti” făcute pe hârtie modernă pe care se scrisese cu cerneală din 1980. Farsa i-a costat pe editorii de la Stern, Sunday Times şi Newsweek joburile.

Autopsia unui extraterestru

La începutul lunii mai a anului 1995, producătorul şi omul de afaceri londonez Ray Santilli prezenta pentru prima oară un film care părea să constituie autopsia unui extraterestru efectuată după incidentul Roswell din 1947. El a recunoscut ulterior că era vorba de o farsă şi că pentru filmare s-au folosit creiere de oaie, gem de căpşuni şi intestine de găină.

RadioOrhei

Recent Posts

În procesul aderării R.Moldova la UE ar mai putea fi nevoie de încă un referendum

Necesitatea organizării încă unui referendum în procesul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană depinde de…

2 zile ago

Pacienții pot beneficia de servicii de chimioterapie la Spitalul Raional Orhei

Ministerul Sănătății anunță într-un comunicat că, începând de astăzi, 24 octombrie, pacienții diagnosticați cu maladii…

2 zile ago

Două persoane domiciliate la Orhei au fost reținute pentru trafic ilicit de droguri

Ofițerii Direcției combaterea criminalității organizate a INI, în comun cu ofițerii de urmărire penală ai…

3 zile ago

Cei doi vicepreședinți ai raionului Orhei repuși anterior în funcții, nu se lasă și vor despăgubiri financiare

Mihail Paciu și Veaceslav Căpățină, care au fost repuși în funcții de Judecătoria Orhei vor…

3 zile ago

O lebădă rătăcită, salvată de inspectorii de mediu din Orhei

Inspectorii de mediu din Orhei, împreună cu reprezentanții Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, au intervenit…

5 zile ago

Comunicat DSE mun.Orhei: atenție la sursele de încălzire

Săptămâna precedentă pompierii și salvatorii din Orhei, Rezina, Telenești și Șoldănești au venit în ajutorul…

5 zile ago