Ziua de 1 APRILIE este ziua păcălelilor. Iată un top cu cele mai reuşite sau nereuşite farse de 1 aprilierealizate vreodată, plecând de la uimitorul documentar despre copacii cu spaghete şi până la farsa cumplită ce a produs panică în America.
Iată unele dintre cele mai reuşite farse, publicate de Huffington Post:
Scaunul pentru câini de la Ikea
Animalele care fac lucruri la fel ca oamenii sunt o sursă constantă de glume. Combinând asta cu designul uneori ciudat al unui producător scandinav de mobilă, ne aflăm în faţa unei farse reuşite de 1 aprilie. În reclama respectivă, Ikea promova un scaun înalt, ca cel pentru bebeluşi, dar care era adaptat special pentru câini.
Pinguinii zburători de la BBC
Astăzi, o astfel de glumă ar putea părea nereuşită, însă în 2008, când BBC a difuzat falsul documentar, pentru a promova iPlayer, mulţi au început să-şi pună un semn de întrebare.
BBC şi copacii cu spaghete
În 1957, emisiunea Panorama a difuzat un documentar fals despre un copac cu spaghete ce era crescut de o familie de elveţieni. La acea vreme, când spaghetele erau o delicatesă şi nu erau pe larg consumate în Marea Britanie, mulţi au căzut în plasă şi au sunat pentru a cere informaţii despre cum pot şi ei planta copacul respectiv.
Un top al celor mai nereuşite farse din istoria recentă:
Faimoasa poză a monstrului din Loch Ness
În 1934, o fotografie alb-negru prezenta o creatură asemănătoare unui dinozaur, al cărei gât lung ieşea din apele învolburate şi care ulterior s-a dovedit a fi un fals. New York Times a dezvăluit că „monstrul” din fotografie era de fapt o jucărie făcută din plastic, lemn şi un submarin de jucărie.
Jurnalul secret al lui Hitler
În 1983, publicaţia germană Stern a susţinut că deţine cel mai exploziv jurnal din istorie: o colecţie de gânduri aparţinându-i lui Adolf Hitler. Deşi revista a plătit şase milioane de dolari pentru documentele respective, acestea erau de fapt “falsuri groteşti” făcute pe hârtie modernă pe care se scrisese cu cerneală din 1980. Farsa i-a costat pe editorii de la Stern, Sunday Times şi Newsweek joburile.
Autopsia unui extraterestru
La începutul lunii mai a anului 1995, producătorul şi omul de afaceri londonez Ray Santilli prezenta pentru prima oară un film care părea să constituie autopsia unui extraterestru efectuată după incidentul Roswell din 1947. El a recunoscut ulterior că era vorba de o farsă şi că pentru filmare s-au folosit creiere de oaie, gem de căpşuni şi intestine de găină.