Select your Top Menu from wp menus

Taxele locale, proiectate pentru anul 2019, subiect de discuţie la o întrunire desfăşurată la Primăria Orhei

Taxele locale pe care municipalitatea le proiectează pentru anul 2019 au fost puse în discuţie la o întrunire care s-a desfăşurat astăzi la Primăria Orhei. La discuţie au participat reprezentanţi ai Primăriei şi Fiscului din Orhei, pe de o parte, şi ai agenţilor economici locali, pe de altă parte.

Vceprimarele Diana Memeț şi Marina Cravcenco au subliniat că taxele locale, care sunt percepute de la agenţii economici, sunt utilizate pentru a face lucruri bune şi frumoase în localitate. Publicului din sală – printre care manageri, fondatori, dar şi contabili ai unor agenţi economici locali – i-a fost arătată o secvenţă dintr-un film despre realizările actualei conduceri a Orheiului. Pe ecran, în regim blitz, au fost rulate şi slide-uri, care aveau menirea să demonstreze că, în perioada anilor 2015-2018, taxele nu s-au schimbat cardinal şi nu au adus atingeri serioase agenţilor economici. Numai taxele pentru alcool şi tutun au fost majorate mai simţitor, dar asta deoarece Primăria optează pentru un mod de viaţă sănătos, au afirmat cele două viceprimare. Acestea au mai promis că pe viitor Primăria va organiza întâlniri permanente cu mediul de afaceri local şi îi va acorda tot spriinul.

De cealaltă parte, omul de afaceri, Alexandru Maxim, a întrebat ce a încurcat Primăria să dialogheze cu agenţii economici până în prezent, iar mai multe voci din sală au afirmat că nu au primit invitatii nici la discuția de astazi. Atat Maxim, cât şi fondatorul altui agent economic din Orhei, Pavel Rusu, au operat cu cifre concrete şi pe exemplu propriu au arătat că creşterea taxelor locale, îndeosebi ale celor pentru tutun şi alcool, se transformă într-o povară grea pentru unităţile de comerţ. Riscul falimentului a fost exemplificat şi prin faptul închiderii a două dintre cele trei magazine specializate, care au fost deschise relativ recent chiar de către o întreprindere subordonată Primăriei.

Reprezentanţii agenţilor economici au mai atras atenţia că instanţa de judecată încă examinează legalitatea majorării taxelor locale pentru anul curent, 2018, însă acest fapt nu îi opreşte pe edilii orheieni din mersul înainte cu noi majorări, pentru anul 2019.

Potrivit proiectului Deciziei cu privire la taxele locale pentru anul 2019, care urmează a fi aprobată de Consiliul municipal Orhei, în particular, pentru comercializarea articolelor din tutun se prevede o majorare a taxei cu 500%, a băuturilor alcoolice – cu 250%,  a băuturilor alcoolice și/sau articolelor din tutun – cu 750%. Aceleaşi taxe au fost săltate cu sute de procente şi cu un an în urmă, pentru perioada 2018,  la propunerea primarului Ilan Șor.

Cu detalii, vom reveni.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/taxele-locale-proiectate-pentru-anul-2019-subiect-de-discutie-la-o-intrunire-desfasurata-la-primaria-orhei/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19