Select your Top Menu from wp menus

Studenții basarabeni din România cer mai multe secții de vot VIDEO

Scenariul de la alegerile prezidenţiale, când cetățenii români din diaspora au ieşit în stradă pentru că nu au reuşit să voteze, s-ar putea repeta şi pentru cetatenii moldoveni. Peste o săptămână, Republica Moldova îşi alege Parlamentul. Guvernul de la Chişinău a înfiinţat 11 secţii de vot în România. Insuficient, susțin studenţii basarabeni din Oltenia, care trebuie să meargă cel puţin 250 de kilometri ca să voteze. Tinerii spun că au cerut suplimentarea secţiilor, dar au fost refuzaţi de autorităţile de peste Prut.Pentru peste două mii de basarabeni din Craiova, Târgu Jiu sau Petroşani cea mai apropiată secţie de vot este la Bucureşti. Tinerii sunt nemulţumiţi de situaţie. Spun că au făcut solicitare pentru înfiinţarea unei secţii de votare la Universitatea din Craiova, însă au primit aviz nefavorabil. Iar şansele sunt mici să ajungă în Capitală.

„Eu am spectacool duminică la ora 11. Când mai ajung eu să votez și să mă întorc, ca să nu mai punem cheltuiala care este”, spune Ana Cebotar, actriță la Teatrul Colibri.

„Până la urmă e vorba și de o distanta care trebuie parcursă la București și cred că unii dintre studenți o să renunțe”, spune un reprezentant al comunității.

Numai la Craiova sunt peste 250 de studenţi basarabeni, care acum încearcă să se organizeze pentru a vota.

„Organizăm câteva autocare care să meargă la București ca să ne ducă pe toți”, este soluția pe care au găsit-o studenții basarabeni din Craiova.

Tinerii au cerut sprijin şi europarlamentarilor români.

„Am trimis o scrisoare domnului Iurie Leancă. Am trimis-o și la cabinet, și la cele două ambasade de la Bruxelles. Aștept un răspuns. Nu am primit încă”, spune europarlamentarul Marian Jean-Marinescu, vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European, familia politică din care face parte și partidul premierului Iurie Leancă.

Guvernul de la Chişinău a aprobat înfiinţarea a două secţii de votare în Bucureşti. Câte o secţie de votare există şi în Iaşi, Constanţa, Braşov, Timişoara, Galaţi, Cluj-Napoca, Bacău şi Suceava.

Nu există o statistică oficială referitoare la numărul tinerilor din Republica Moldova aflați la studii în România, dar numărul lor este estimat la peste 15.000, în condițiile în care statul român acordă anual 5.000 de burse pentru studenții din Republica Moldova.

sursa: digi24.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/studentii-basarabeni-din-romania-cer-mai-multe-sectii-de-vot-video/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19