Select your Top Menu from wp menus

Şefii “Pentru Orhei” se schimbă ca mănuşile. Cel de-al patrulea e tot un apropiat al lui Ilan Shor

Asociaţia Obştească “Pentru Orhei”, care este utilizată de Ilan Shor şi echipa acestuia pentru finanţarea şi organizarea diverselor acţiuni publice – sociale, culturale, etc.,  are un nou şef. Ca şi conducătorii precedenţi, actualul preşedinte este o persoană foarte apropiată lui Shor. Este vorba despre Pavel Verejanu, până acum cunoscut ca lider al fracţiunii majoritare din Consiliului Municipal Orhei şi unul din fruntaşii Partidului „Șor”. Verejanu este deja al patrulea şef al “Pentru Orhei”, în decurs de  puțin  peste 2 ani de la înfiinţarea acestei organizații.

Potrivit ultimelor modificări înregistrate la Ministerul Justiției, Pavel Verejanu a devenit președinte al asociaţiei la sfârşitul lunii decembrie trecut. El l-a înlocuit pe Viorel Melnic,  fostul șef al Serviciului Vamal și fostul acționar al Unibank – una din cele trei  3 bănci devalizate în contextul miliardului furat.   Despre Viorel Melnic se mai cunoaşte că a fost asociat cu Ilan Shor în afacerea cu magazinele duty-free din Kârgâzstan, care ulterior a fost cedată unei firme din Federația Rusă, după cum a dezvăluit o investigaţie RISE Moldova.

Înainte de Melnic, „Pentru Orhei” a fost condusă de Ilona Shor, sora lui Ilan Shor.

Şi mai înainte, în fruntea asociaţiei s-a aflat Maria Albot, soțul căreia,  Sergiu Albot, a fost președinte al Băncii Sociale. După ce Ilan Shor a ajuns primar la Orhei, Sergiu Albot   a condus  o perioadă de timp Î.M ”Orhei-Transport”.

În afară de președintă la  “Pentru Orhei”, Maria Albot a fost şi vicepreşedintă a Fundaţiei de caritate “Miron Șor”, dar şi angajată a companiei ”Dufremol”, care face parte din grupul companiilor gestionate de familia Shor. Atât firma Dufremol, cât şi angajaţii acesteia s-au remarcat prin donaţiile generoase, de câteva milioane de lei, virate pe contul MSPR „Ravnopravie” în anul 2015 – atunci când Ilan Shor candida din partea acestei formaţiuni la funcţia de primar de  Orhei.

Publicitate/Comunicate

  • PUBLICITATE//COMUNICATE

    Pentru detalii privind plasarea pe Site-ul nostru a publicităţii, comunicatelor şi altor produse promoţionale,  accesaţi...


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/sefii-pentru-orhei-se-schimba-ca-manusile-cel-de-al-patrulea-e-tot-un-apropiat-al-lui-ilan-shor/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19