Consiliul municipal Orhei (CMO) s-a întrunit miercuri în şedinţă extraordinară. Pentru ordinea de zi a fost anunţată o singură chestiune – despre aprobarea majorării capitalului social al I.M. Orhei Transport. Scopul pentru care primarul Ilan Șor i-a convocat pe consilieri în regim de urgenţă a fost atins în 5 minute – prin aprobarea sumei de 9 milioane milioane 822 mii 400 lei, din contul mijloacelor bugetare.
Mai mult, în aceleaşi 5 minute s-a încadrat şi votul pe care edilii orheienii l-au dat pentru un proiect de decizie, conex celui dintâi, care a fost inclus pe ordnea de zi suplimentar, la propunerea liderului fracţiunii majoritare, Pavel Verejanu.
Propunerea unui alt reprezentant al majorităţii, care a prezidat şi această şedinţă a CMO, Evgheni Pisov, de a vota cele două chestiuni în bloc, a provocat amuzament, nereuşind însă să încetinească viteza votării separate. Astfel, la sfârşitul inrunirii, înşişi consilierii exclamau ‘record’ , avându-se în vedere timpul extrascurt al şedinţei.
În sală au fost prezenţi 24 din cei 27 de consilieri municipali. Dintre aceştia, pentru aprobarea celor două decizii au votat 20 de consilieri. Doi consilieri s-au abţinut, iar alţii doi – liberalul Ion Codreanu şi neafiliatul Oleg Matei, au fost împotrivă.
Şedinţa de ieri a CMO a început, ca şi alte daţi, la ora 17. De astă dată, însă, uşa de la intrarea centrală a Primăriei a fost încuiată încă înainte ce încheierea zilei de lucru, aşa încât angajaţii părăseau instituția prin curte. Aceeași cale a parcurs-o reporterul Radio Orhei, pentru a ajunge în sala de şedinţe de la etajul doi al Primăriei unde, de astă dată, lipsea galeria omniprezentă a susţinătorilor primarului Ilan Șor şi fracţiunii majoritare din CMO.
Cu detalii, vom reveni.