Select your Top Menu from wp menus

Puterea raională a renunţat în sfârşit la propria gazetă. Angajaţii cer să fie disponibilizaţi conform legii

În şedinţa Consiliului raional (CR ) Orhei  care a avut loc ieri, 17 decembrie,  a fost luată decizia de a lichida publicaţia subordonată autorităţilor,  oficiosul “Plaiul orheian”.

Propunerea de lichidare a gazetei  a venit de la preşedintele comisiei de specialitate în problemele administraţiei publice şi drept, consilierul PLDM Ion Frunze. Frunze a declarat că acest lucru îl cere legislaţia în vigoare şi că bugetul raional plăteşte scump pentru întreţinerea gazetei, enunţând cifra de 1 milion de lei. Şi preşedintele comisiei  în problemele economice, buget şi finanţe consilierul PD, Vladislav Şevcenco, a avut o serie de argumente pentru închiderea gazetei, menţionând că persoanele care doresc îşi pot deschide o gazetă proprie pe care să o şi finanţeze.

În legătură cu aceasta, liderul sindical al colectivului “Plaiului orheian”, Mihai Obreja, a cerut ca angajaţii gazetei să fie disponibilizaţi cu achitarea indemnizaţiilor cuvenite conform legii. În caz contrar,  se vor adresa în judecată. Obreja le-a mai reproşat celor de la conducerea raionului faptul că în ultima jumătate de an niciunul din ei nu a avut curajul să  discute cu cei 10 membri ai colectivului de muncă despre soarta de mai departe a gazetei.  Mai mult, timp de câteva luni oamenii sunt retribuiţi doar parţial, a afirmat jurnalistul.

Potrivit Legii privind deetatizarea publicaţiilor periodice publice care a fost aprobată de Parlament încă în anul 2010, gazeta “Plaiul orheian”, ca şi alte publicaţii similare din republică, trebuia privatizată, transformată în monitor oficial sau lichidată timp de 24 de luni. Astfel, Consiliul raional Orhei a depăşit cu un an termenul legal stabilit pentru rezolvarea situaţiei gazetei care îi aparţine.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/puterea-a-renuntat-in-sfarsit-la-proprie-gazeta-angajatii-cer-sa-fie-disponibilizati-conform-legii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19