Select your Top Menu from wp menus

Problema fundamentală a chestiunii nistrene: amestecul agresorului devenit mediator (I.Chifu / Deschide.md)

Deschide.md publică un editorial semnat de Iulian Chifu, care constată că Germania, care este deținătoarea președinției în exercițiu a OSCE, a forțat acorduri de înțelegere și a impus concepția pașilor mici. Pași, despre care spune el, ar fi niște cedări ale Chișinăului şi nu o abordare echilibrată a intereselor numitelor „părţi” în conflictual nistrean. Problema fundamentală a chestiunii nistrene, este, în opinia autorului, amestecul agresorului devenit mediator, care are și pretenţii de garant al soluționării conflictului. După recenta implicare a aşa numiţilor „pacificatori” în exerciţii militare, Iulian Chifu crede că nu mai e vorba despre o luare de poziţie tehnică, rezervată Ministerului Afacerilor Externe – care ar trebui să decidă expulzarea ataşatului militar rus şi chemarea la ordine a Ambasadorului Rusiei pentru explicaţii – ci de una profund politică, plasată la un alt nivel, la cel al premierului, şefilor partidelor şi al preşedintelui Republicii Moldova.

Portalul Moldnova.eu publică mai multe opinii ale experților despre șansele ca Maia Sandu sau Andrei Năstase să fie candidatul unic la prezidențiale din partea partidelor pro europene de opoziție. Analistul politic Anatol Țăranu, citat în material, crede că atât Maia Sandu, cât și Andrei Năstase au șanse egale. Potrivit lui, candidatul unic va fi ales în urma unei examinări minuțioase a sondajelor și a altor mecanisme de determinare a popularității. Comentatorul notează că „la adoptarea acestei decizii participă și PLDM-ul, care nu este interesat în promovarea propriei candidaturi. Dar PLDM-ul are și expertiza necesară, dar și capacitatea organizațională de a contribui într-un mod substanțial la determinarea acestei candidaturi. Anatol Țăranu a mai menționat că deocamdată sondajele dau o anumită prioritate Maiei Sandu.

Jurnaliști de la portalul Anticorupție.md scriu că terenurile și spațiile nelocative aflate în proprietatea publică a municipiului Chișinău au devenit un adevărat chilipir pentru diferiți agenți economici sau persoane apropiate de autoritatea publică locală. Autorii notează că unii au reușit să închirieze spații de sute de metri pătrați la prețul de şapte lei pentru metru pătrat, alții – să privatizeze clădiri întregi la prețul de vânzare a unei camere într-un cămin. În articol se menționează că mai multe rapoarte întocmite de Centrul Național Anticorupție, Curtea de Conturi și societatea civilă arată că administrarea patrimoniului public, în special a spațiilor nelocative și a terenurilor, reprezintă cea mai păguboasă activitate a municipalității, cu risc înalt de corupție. Jurnaliștii mai scriu că deși legea prevede expres organizarea licitațiilor publice pentru darea în locațiune și privatizarea spațiilor și terenurilor din Capitală, procedura este evitată. Astfel, bunurile municipale ajung în chirie, iar apoi și în proprietate privată la prețuri derizorii.

Igor Volnițchi susține într-un editorial publicat de Tribuna.md că cel mai mare risc pentru Guvernul Filip este un eventual eşec în reforma sistemului de pensii. Împins puternic din spate de necesitatea de a avea un nou acord cu FMI (pentru care sistemul de pensionare e un element esenţial), dar şi de situaţia reală din republică, el e nevoit să acţioneze, scrie autorul. Iar reuşita sa în acest proces, crede Volnițchi, depinde de dezvoltarea economiei astfel încît să sporească defalcările sociale ale angajatorilor şi angajaţilor; combaterea reală a fenomenului achitării salariilor în plic; identificarea soluţiei optime pentru asigurarea interacţiunii cetăţenilor din diasporă cu bugetul social; excluderea facilităţilor excesive ce ţin de pensionarea anumitor categorii de angajaţi și eliminarea discrepanţelor enorme dintre pensiile diferitor categorii.

Portalul Agora.md publică un interviu preluat din suplimentul „Obiectiv European” cu analistul Institutului de Studii de Securitate al UE, Nicu Popescu, care explică ce s-ar întâmpla dacă o guvernare de stânga, în eventualitatea venirii la putere în RM, ar denunța Acordul de Asociere cu UE. „În condițiile în care peste 50% din exporturile moldovenești merg spre UE și doar sub 20% spre Rusia, Igor Dodon și un eventual guvern de stânga de la Chișinău va repeta soarta guvernului grec. Dacă denunți Acordul de Asociere, peste noapte mărfurile moldovenești nu vor mai avea acces preferențial pe piața UE și vei avea o explozie socială imediată”, a menționat expertul, care consideră că trebuie să fii sinucigaș din punct de vedere politic ca să faci așa ceva. Totodată, Nicu Popescu este de părerea că, formal, o guvernare de stânga ar putea cere revederea unor părți ale Acordului și imita o renegociere, însă acest lucru nu ar schimba fundamental relația cu UE.

sursa: europalibera.org


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/problema-fundamentala-a-chestiunii-nistrene-amestecul-agresorului-devenit-mediator-i-chifu-deschide-md/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19