Select your Top Menu from wp menus

Primăria Orhei: A fost viceprimar, va fi viceprimară. Vezi cine a venit în locul lui Viorel Dandara

De astăzi, la Primăria Orhei, pe post de șef secund al municipiului, activează un viceprimar nou. Mai exact, o viceprimară care va fi responsabilă de economie, buget şi finanţe, în locul demisionatului Viorel Dandara.

Decizia privind suplinirea funcţiei, devenită vacantă după demisia lui Dandara, a fost aprobată la sfârşitul săptămânii trecute, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Municipal Orhei. Candidatura a fost propusă de primarul Ilan Şor ( Shor) şi, cu votul majorităţii consilierilor, fotoliul de viceprimar a fost oferit Marinei Cravcenco.

Cravcenco a fost prezentată de Șor, care a spus că aceasta a lucrat anterior la fisc. Potrivit unor date deschise, până în anul trecut, 2016, Marina Cravcenco, a activat în calitate de inspector superior în cadrul unei Direcții a Inspectoratului Fiscal Principal de Stat. Ca şi alţi conducători de la vârful muniicipiului Orhei, aceasta locuieşte în Chişinău.

Menționăm că în mai putin de 2,5 ani, fotoliul de viceprimar pentru economie, buget și finanțe cunoaște deja al treilea ocupant. Înainte de Viorel Dandara, funcţia a fost deţinută, o perioadă relativ scurtă de timp,  de către Igor Grigoriev – cel care, în campania electorală din 2015, a condus staff-ul electoral al lui Ilan Șor.

Ca și Dandara, Grigoriev a demisionat aparent pașnic. Peste o vreme, însă, o păruială  cu dezvăiluri  reciproce și grave a răbufnit prin intermediul presei. Așa a ieșit  la iveală  că  Igor Grigoriev și fostul său șef Ilan Șor s-au despărțit deloc prietenește. 

Vezi si

Omul care l-a adus pe Ilan Shor în fotoliul de primar, DEZVĂLUIE: “Mi-a dat numai 50% din SUMA promisă”

Ilan Shor, cu DEZVĂLUIRI despre un ex-viceprimar: l-a luat “din drum”, iar acela “i-a SCUIPAT în suflet”