Select your Top Menu from wp menus

Premierul Valeriu Streleț a cerut la ONU retragerea trupelor ruse din stânga Nistrului

Moldova susţine toate acţiunile întreprinse de ONU în domeniul prevenirii conflictelor, combaterii terorismului internaţional şi dezarmării, pledând ca toate ţările să participe activ în implementarea acestor priorităţi. Declaraţia aparţine premierului Valeriu Streleţ şi a fost făcută în cadrul discursului său de la tribuna principală a ONU, în cadrul Segmentului Înalt al sesiunii aniversare a 70-a a Adunării Generale.
Premierul s-a referit, în mod special, la deteriorarea sistemului de securitate şi cooperare în Europa, odată cu anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă, şi izbucnirea conflictului armat în estul Ucrainei. „Republica Moldova susţine soluţionarea paşnică a conflictului în Donbass în conformitate cu acordul încheiat la Minsk şi respectă suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei. Suntem solidari cu poporul ucrainean în aceste momente dificile”, a declarat Valeriu Streleţ.

Referindu-se la procesul de reglementare a conflictului transnistrean, Valeriu Streleţ a pledat pentru soluţionarea acestuia prin identificarea unui statut special, cu respectarea integrităţii şi suveranităţii Republicii Moldova. De asemenea, Streleţ a reiterat poziţia privind necesitatea retragerii forţelor militare şi a muniţiilor ruseşti de pe teritoriul Moldovei, în conformitate cu angajamentele internaţionale şi prevederile constituţionale.

În adresarea sa, prim-ministrul a vorbit şi despre importanţa respectării drepturilor omului, în condiţiile în care acest principiu este încălcat în multe părţi ale lumii. Republica Moldova cooperează activ în cadrul procesului de Evaluare Periodică Internaţională, implementând Planul Naţional de Acţiuni în domeniul drepturilor omului.

Referindu-se la Agenda de dezvoltare durabilă post-2015, Valeriu Streleţ a declarat că ţara noastră susţine iniţiativele Naţiunilor Unite şi ale statelor membre în domeniul schimbărilor climatice. Republica Moldova planifică sporirea ratei energiei regenerabile cu 20% până în 2020. Streleţ a apreciat efectele pozitive ale implementării Acordului de Asociere RM-UE asupra dezvoltării ţării noastre, menţionând că acest document apropie Republica Moldova politic şi economic de Uniunea Europeană şi contribuie la modernizarea societăţii moldoveneşti în spiritul valorilor europene şi universale – democraţia, supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului.