Select your Top Menu from wp menus

„Nu există clipa morţii”. Un medic spune ce se întâmplă cu noi după ce inima nu mai bate

În cadrul celui mai amplu studiu realizat vreodată despre experienţele la limita morţii, cercetătorii au aflat detalii interesante despre ce se întâmplă după ce inima şi creierul nu mai funcţionează.

Studiul, început în anul 2008, a implicat peste 2.000 de oameni care au suferit un stop cardiac, pacienţi din 15 spitale din Statele Unite, Marea Britanie şi Austria.

Aproximativ 40% dintre cei care au supravieţuit au declarat că au fost conştienţi în perioada în care erau morţi clinic, adică inima lor nu mai bătea.

Medicul Sam Parnia, autorul studiului, spune că după ce inima nu mai bate, există un interval de aproape 3 minute în care mai există o formă de conştienţă, deşi creierul nu mai funcţionează după primele 30 de secunde de stop cardiac.

„Nu există o clipă a morţii. Moartea începe când se opreşte inima şi este un proces care continuă o perioadă”, precizează Parnia.

Cercetătorii au aflat durata acestui interval datorită unui pacient care a supravieţuit unei experienţe la limita morţii. El a spus că a auzit aparatul de resuscitare folosit de medici, care bipăia la un interval de 3 minute. Acel pacientul auzise de două ori sunetul.

În plus, tot ce descrisese bărbatul se întâmplase în realitate în perioada în care medicii au încercat să-l salveze.

Sam Parnia crede că mulţi pacienţi au experienţe la limita morţii în timpul unui stop cardiac, dar unii dintre ei nu-şi mai pot aminti din cauza medicamentelor pe care le primesc.

Proiectul condus de Sam Parnia se numeşte Aware şi a fost lansat în 2008. Până acum au fost analizaţi peste 2.000 de pacienţi, dintre care 330 au supravieţuit stopului cardiac.

Sursa: descopera.ro


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/nu-exista-clipa-mortii-un-medic-spune-ce-se-intampla-cu-noi-dupa-ce-inima-nu-mai-bate/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19