Select your Top Menu from wp menus

Fostul suveran al României, Regele Mihai I, a murit. Vor urma zile de doliu național

Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marți la vârsta de 96 de ani la reședința din Elveția, a anunțat Casa Regală.

 Pe 8 noiembrie, Casa Regală anunța că Regele Mihai este ‘în stare de suferință’, alături de el fiind principesa Margareta și principele Radu, cu ocazia marii sărbători a Sfinților Mihail și Gavriil. Nu a fost organizat niciun eveniment cu ocazia zilei onomastice. La reședință s-au aflat angajații Casei Majestății Sale detașați în Elveția și maicile de la mănăstirile din România care îl asistau pe Rege. Cu o seară înainte, pe 7 noiembrie, un trimis al mitropolitului Europei Occidentale și Meridionale, Iosif, i-a dat Regelui Mihai Sfânta Împărtășanie.Principesa Moștenitoare Margareta și principele Radu au ajuns pe 5 noiembrie în Elveția, după ce starea generală a fostului suveran se agravase și prezenta o slăbiciune accentuată, cu o scădere semnificativă a rezistenței.

Regele Mihai a împlinit 96 de ani pe 25 octombrie.
Președintele Klaus Iohannis a transmis condoleanțe Familiei Regale și a anunțat că România va organiza toate ceremoniile așa cum se cuvine și vor urma și zile de doliu național.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fostul-suveran-al-romaniei-regele-mihai-i-a-murit-vor-urma-zile-de-doliu-national/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19