Select your Top Menu from wp menus

Fostul ministru al Sănătăţii şi şeful interimar al Spitalului Republican puşi sub învinuire

Centrul Naţional Anticorupţie (CNA) a finalizat urmărirea penală privind depăşirii atribuţiilor de serviciu de către persoane cu demnitate publică din cadrul Ministerului Sănătăţii şi au remis dosarul procurorilor. Fostul ministru al Sănătăţii, şeful interimar al Spitalului republican, un notar, un registrator de stat, dar şi şeful Direcţiei juridice a Ministerului sunt învinuite de cauzarea daunelor în proporţii considerabile intereselor publice, drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice.
Este vorba despre dosarul privind ipotecarea parterului Spitalului Clinic Republican. În fapt, între Ministerul Sănătăţii al Republicii Moldova, Spitalul Clinic Republican, SRL „Magnific”, în calitate de investitor şi SRL „Euromed Diagnostic” a fost semnat un contract pentru realizarea unui parteneriat public privat pentru servicii de radiologie şi diagnostic imagistic în beneficiul Spitalului Clinic Republican pe un termen de 12 ani, se spune într-un comunicat al CNA.

Pe 14 octombrie 2012, partenerul privat a cerut Ministerului Sănătăţii o scrisoare de garanţie pentru a o prezenta unei instituţii financiare, în scopul asigurării rambursării sumelor investite în construcţie şi în legătură cu solicitarea de majorare a sumei de finanţare în vederea extinderii suprafeţei construcţiei capitale. Drept răspuns, ministrul semnează scrisoarea prin care îşi exprimă acordul privind ipotecarea bunurilor – proprietate publică.

Ulterior, directorul-interimar al Spitalul Clinic Republican, având acordul Ministerului Sănătăţii, exprimat prin scrisoarea de garanţie a încheiat contractul de ipotecă cu instituţia financiară şi a dispus reorganizarea Spitalul Clinic Republican. Astfel, în condiţiile contractului, odată cu emiterea ordinului citat, banca era în drept să iniţieze procedura de exercitare a dreptul său de ipotecă asupra bunului adică să intre în posesia parterului Spitalului.

Prin acţiunile sale, ministrul Sănătăţii, neavând dreptul de a-şi exprima acordul privind instituirea ipotecii asupra bunului care face parte din domeniul public, acţionând în participare cu şeful Direcţiei juridice a ministerului, care a pregătit scrisoarea, şi-a depăşit atribuţiile de serviciu şi a organizat depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şeful interimar al Spitalului Clinic Republican.

Totodată, în cadrul urmăririi penale au mai fost trase la răspundere un notar public şi registratorul OCT Chişinău care, potrivit legii, nu aveau dreptul să autentifice şi, respectiv, să înregistreze contractul menţionat.

Amintim că urmărirea penală în acest caz a fost începută pe 21 ianuarie 2013 pe faptul depăşirii atribuţiilor de serviciu, săvârşite de către o persoană cu funcţie de demnitate publică.

Procurorii urmează să întocmească rechizitoriul şi să expedieze cazul în judecată.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/fostul-ministru-al-sanatatii-si-seful-interimar-al-spitalului-republican-pusi-sub-invinuire/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19