Select your Top Menu from wp menus

Curtea Constituțională a decis pentru a cincea oară suspendarea temporară din funcție a președintelui Igor Dodon

Curtea Constituțională a decis că președintele Igor Dodon este suspendat din funcție din nou, după refuzul său repetat de a promulga patru legi re-votate de majoritatea parlamentarăm inclusiv Codul Serviciilor Audiovizuale. Celelalte legi respinse de președinte acum prevăd instituirea Zilei Europei pe 9 mai, reformarea Departamentului trupelor de carabinieri și alocarea unui teren pe locul fostului Stadion Republican pentru construcția unui nou sediu al ambasadei Statelor Unite. După decizia Curții Constituționale, aceste legi vor putea fi promulgate de spicherul Andrian Candu sau de premierul Pavel Filip. Dodon spune că nimeni nu-l poate forța să semneze legi cu care nu este de acord. Este a cincea oară când președintele este suspendat din funcție din cauza refuzului de a promulga legi sau numi miniștri.


sursa: europalibera.org