Select your Top Menu from wp menus

Constatin Țuțu, declarat nevinovat, în cadrul dosarului privind crima din Codrii Orheiului (ZdG)

Fostul deputat democrat, Constatin Țuțu, a fost declarat nevinovat de Curtea de Apel Chișinău, în cadrul dosarului privind crima din Codrii Orheiului, de acum șapte ani, în urma căreia a decedat o persoană.

Pe 17 aprilie, instanța de apel a menținut decizia Judecătoriei Orhei din 13 mai 2016 și a găsit în dosarul morții lui Alexei Veretca un singur inculpat – pe Ion Corcodel, care a fost condamnat la 8 ani de închisoare încă de prima instanță, notează Radio Chișinău, cu referire la Ziarul de Gardă. Potrivit publicației, fostul polițist Iurie Matcovschi, care era în seara altercației era împreună cu Veretca și a fost rănit în schimbul de focuri de acum 7 ani de lângă restaurantul Doi Haiduci, a declarat că nu este mulțumit de decizia CA, ședințele căreia au fost amânate de mai multe ori.

Constantin Țuțu și ceilalți inculpați, printre care și polițistul Vasile Cojocaru, învinuiți de huliganism și neglijență în serviciu, au fost declarați nevinovați. La ultima ședință a CA, care a avut loc ieri, și care a durat o oră și jumătate, s-au prezentat toți inculpații, care au declarat că de vină pentru cele întâmplate a fost chiar victima.

Avocatul care a reprezentat-o pe soția victimei, Emanoil Ploșniță, a declarat pentru Ziarul de Gardă că s-a decis să nu fie făcute comentarii pe marginea cazului.

Inițial toți învinuiții, inclusiv Constantin Țuțu, au fost învinuiți de omor, dar ulterior anchetatorii au renunțat la învinuirile împotriva fostului deputat.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/constatin-tutu-declarat-nevinovat-in-cadrul-dosarului-privind-crima-din-codrii-orheiului-zdg/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19