Select your Top Menu from wp menus

Constantin Tănase a încetat din viață

Fondatorul ziarului „Timpul”, ziaristul şi scriitorul Constantin Tănase, a încetat astăzi din viaţă, la vârsta de 65 de ani, anunţă redacţia publicaţiei.

Constantin Tănase s-a născut la 24 iunie 1949, în comuna Nemţeni, Hânceşti.. În 1991-1993 a fost deputat în primul parlament al Republicii Moldova, iar în 1994-1996 – director al Centrului naţional de terminologie. Constantin Tănase a iniţiat şi a realizat un vast program de editare a dicţionarelor de terminologie. În 1996 a fost consilier al preşedintelui Mircea Snegur, iar din 1997-2001 – redactor-şef adjunct, redactor-şef şi director al ziarului „Flux”.

În septembrie 2001, a lansat Cotidianul Naţional Independent „Timpul”. A editat volumele de publicistică „Ochiul lui Esop” (2000), „Patria vuindă” (2001), „Hoţii de mituri” (2004), „Blestemul de a fi” (2009) şi „Groapa cu lei” (2014).

Constantin Tănase a fost decorat cu medaliile „Meritul Civic” şi „Mihai Eminescu”. Cavaler al „Ordinului Republicii”. În 2004 a fost decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Comandor, iar în 2014 – cu Ordinul Naţional „Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer.

Este laureat al Premiului Naţional în domeniul jurnalismului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/constantin-tanase-a-incetat-din-viata/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19