Comisia Electorală Centrală a publicat rapoartele financiare și lista donațiilor, depuse de partidele din Republica Moldova pentru prima jumătate a anului 2017.Printre acestea se numără și documentele Partidului Șor, condus de primarul de Orhei.Formațiunea a primit donații de 1 milion de lei din de la un agent economic și mai mai mulți consilieri municipali. În bani, partidul primarului de Orhei a primi 651, 3 mii lei de la compania Dufremol, care este gestionată de familia sa și care administrează un lanț de magazine dute-free din Moldova. Amintim că de anul viitor, acesta va rămâne fără de facilitățile fiscale de care se bucură începând cu anul 2008.
Sub formă de servicii gratuite sau în condiții mai avantajoase decât valoarea comercială, formațiune a primit donații în sumă de cca 330 mii de lei, inclusiv din partea mai multor consilieri municipali din Orhei. Cele mai valoroase servicii le-a prestat consilierul Ion Golban – 66810 lei, care a fost consilier din partea PCRM până în 2015, iar la alegerile locale de acum doi ani a ajuns consilier pe listele MSPR Ravnopravie.
Pe locul doi se pleasează președintele fracțiunii majoritare Pavel Verejanu cu o valoare a serviciilor presate de 60020 lei. Încheie top –3 fostul șef al Fiscului din Chișinău, fostul consilier raional din partea PLDM, Vitalie Balinschi, care a devenit consilier pe listele PLDM în consiliul orășenesc, dar ulterior a trecut la Partidul Șor. Acesta a prestat formațiunii, coduse de primarul Ilan Șor, servicii în valoare de 59756 lei.
Servicii mai modeste, au prestat pentru formațiunea din care fac parte, consilieri Grigore Sfecla și Cristian Botnarenco, de 25865 mii și 12600 mii lei, respectiv.
Alte persoane menționate în raportul formațiunii sunt Dinu Țurcanu, cu servicii de 69390 mii lei și Iurii Cuznețov – 33700 lei.
În dreptul la toate contractele prestate de cei nominalizați mai sus, este stipulat că serviciile au fost prestate pentru ”contract de utilizare necompensate”.