Select your Top Menu from wp menus

CCA a aprobat Declaraţia cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii

Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 29 septembrie 2015, în şedinţă publică.
În cadrul şedinţei, CCA a aprobat Declaraţia cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii. Este de menţionat că proiectul Declaraţiei cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii a fost examinat în şedinţa publică a CCA din 10 iulie curent şi înaintat spre dezbateri publice. Totodată, Consiliul a solicitat mai multor instituţii interesate, precum Asociaţia Naţională Patronală a Radiodifuzorilor din Republica Moldova, Consiliul de Presă, Centrul pentru Jurnalism Independent, Asociaţia Presei Electronice, Asociaţia Patronală a Radiodifuzorilor din Republica Moldova, Asociaţia Obştească „APOLLO”, „General Media Group” SRL, ÎM „Teledixi” SRL, ÎCS „Pro Digital” SRL, „Analiticmedia-Grup” SA, „Radio Media Group” SRL şi ÎCS „Jurnal de Chişinău Plus” SRL, să prezinte sugestii şi recomandări vizavi de proiect. Propuneri şi sugestii nu au parvenit. Proiectul Declaraţiei cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii a fost plasat şi pe pagina web a CCA: http://www.cca.md/.

De asemenea, Consiliul Coordonator al Audiovizualului a modificat Decizia CCA nr. 12 din 25 ianuarie 2011 „Cu privire la rapoartele anuale ale radiodifuzorilor şi distribuitorilor de servicii” şi a aprobat modelul Raportului de activitate pentru radiodifuzorii privaţi. Prin modificarea respectivă, în modelul Raportului de activitate pentru radiodifuzorii privaţi va fi inclusă şi „Declaraţia cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii”. Astfel, radiodifuzorii şi distribuitorii de servicii vor fi obligaţi să prezinte la Consiliul Coordonator al Audiovizualului, în conformitate cu prevederile Codului audiovizualului şi modificările aprobate, noile rapoarte de activitate până la data de 10 noiembrie 2015.

Declaraţia cu privire la asigurarea transparenţei proprietăţii şi modelul Raportului de activitate pentru radiodifuzorii privaţi vor fi publicate pe pagina web a Consiliului Coordonator al Audiovizualului.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/cca-a-aprobat-declaratia-cu-privire-la-asigurarea-transparentei-proprietatii/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19