Select your Top Menu from wp menus

BOP: Numărul votanţilor partidelor de la guvernare scade /#Moldova #Sondaj

Partidul Liberal Democrat şi Partidul Democrat, care au format guvernul minoritar, se bucură de mai puţină încredere decât anterior în rândul votanţilor. Conform datelor Barometrului Opiniei Publice, prezentat joi, 16 aprilie, PLDM ar acumula 7,5% din voturi dacă alegerile ar avea loc duminica viitoare, iar PDM – 5,7%. Faţă de ultimul barometru, cele două formaţiuni sunt în descreştere cu 7 şi, respectiv, 6 puncte procentuale, transmite IPN.

Cele mai multe voturi le-ar acumula Partidul Socialiştilor – 16%, în creştere cu 9 puncte procentuale. PSRM ar fi urmat de către Partidul Comuniştilor, cu 11,3%, în descreştere cu 3 puncte procentuale, iar pe al treilea loc s-ar clasa Partidul Liberal, cu 11,1%, în creştere cu 4 puncte procentuale. 6,5% dintre respondenţi ar vota pentru Partidul Nostru, iar 6,2% pentru Partidul Popular European, neînregistrat încă.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 59% dintre respondenţi ar participa la acestea. Ratingul partidelor cu care la sigur nu ar vota respondenţii este condus de către PLDM (26,4%), urmat de PL (24,8%) şi PDM (24,7%). Al patrulea este PCRM, pentru care nu ar vota 24,5% dintre respondenţi, iar pentru PSRM nu ar vota 13,6%.

Vorbind despre încrederea în personalităţile politice, 46% din respondenţi au spus că nu au încredere în niciun politician, iar 9% nu au putut răspunde. 8,8% au încredere în Iurie Leancă, 8,6% – în Igor Dodon, 6,4% – în Vladimir Voronin, 3,6% – în Renato Usatâi, şi câte 3,2% au încredere în Vlad Filat, Mihai Ghimpu, Dorin Chirtoacă şi Marian Lupu. Premierul Chiril Gaburici şi preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, sunt cei mai necunoscuţi în rândul respondenţilor.

Cât ţine de partide politice, PSRM înregistrează cel mai mare scor la capitolul încredere – 30%, fiind urmat de Partidul Nostru (24%), PCRM ( 23%), PL (22%), PLDM (16%) şi PDM (14%).

BOP mai arată că populaţia nu doreşte să susţină un guvern minoritar, de această părere fiind 55% dintre respondenţi. 41% dintre respondenţi cred că din momentul învestirii noului guvern fenomenul corupţiei a luat amploare. Majoritatea respondenţilor nu au putut califica nicicum activitatea guvernului condus de Chiril Gaburici.

Barometrul Opiniei Publice este realizat de Centrul de Investigaţii Sociologice şi Marketing CBS-AXA, la comanda Institutului de Politici Publice. Directorul CBS-AXA, Ion Jigău, a spus că, dacă ar fi alegeri, tabloul ar fi altfel, deoarece diaspora influenţează votul final, or la această cercetare s-a lucrat doar cu populaţia din ţară.

Directorul IPP, Arcadie Barbăroşie, a spus că lucrurile se pot schimba fundamental chiar şi în câteva săptămâni, iar folosirea sondajelor ca prognoză directă pentru alegeri nu este corectă. Însă aceste sondaje pot fi luate ca bază pentru prognoze.

Sondajul a fost realizat în perioada 28 martie – 7 aprilie, pe un eşantion de 1104 persoane din 85 de localităţi, cu excepţia regiunii transnistrene. Eroarea este de plus-minus 3%.


Warning: file_get_contents(https://graph.facebook.com/comments/?ids=https://radioorhei.info/bop-numarul-votantilor-partidelor-de-la-guvernare-scade-moldova-sondaj/): failed to open stream: HTTP request failed! HTTP/1.1 400 Bad Request in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 17

Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /var/www/radio/data/www/radioorhei.info/wp-content/plugins/facebook-like-and-comment/comments.php on line 19