Select your Top Menu from wp menus

Ambasadorul Federației Ruse, convocat la MAEIE

Ambasadorul Federației Ruse în Republica Moldova, Oleg Vasnețov, a fost convocat la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene, unde i-a fost înmânată nota de protest în legătură cu tergiversarea acordării accesului delegației moldovenești, care se află la Moscova din 11 februarie, la cetățenii Lionel Buruiană și Mihai Crihan, eliberați recent din prizonierat din Afganistan și transportați în capitala Federației Ruse, transmite IPN

Într-un comunicat de presă, MAEIE menționează că, în pofida prevederilor și normelor de drept internațional, stabilite în Convenția de la Viena cu privire la relațiile consulare, Convenția de la Viena cu privire la relațiile diplomatice, precum și Convenția consulară dintre Republica Moldova, autoritățile Federației Ruse continuă să tergiverseze accesul delegației moldovenești la cetățenii Republicii Moldova, refuză să comunice informația privind locul aflării lor, starea de sănătate. Republica Moldova califică această atitudine drept o provocare deliberată, care prejudiciază serios relațiile bilaterale. MAEIE consideră nefondată justificarea unor colaboratori ai Ministerului Afacerilor Externe ai Federației Ruse, precum că cetățenii moldoveni s-ar afla în custodia unui ONG, Guvernul Federației Ruse nefiind implicat în acest proces.

„Totodată, ambasadorului rus i-a fost transmisă îngrijorarea că această situație riscă să devină una dramatică cu interferențe politice inadmisibile, prin care anumite persoane politice din Moldova ar încerca să se folosească de aceasta în scopuri politice. În discuția cu oficialii MAEIE, diplomatul rus a menționat că cetățenii moldoveni s-ar afla în custodia unui ONG, Guvernul Federației Ruse nefiind implicat în acest proces. În context, MAEIE mai informează că în continuare va sesiza și instituțiile internaționale în legătură cu interzicerea accesului autorităților Republicii Moldova la cetățenii săi”, se mai spune în comunicatul Ministerului de Externe.

Președintele Igor Dodon a anunțat pe 11 februarie, într-un briefing de presă, că cei doi cetățeni moldoveni ținuți ostatici, din 2015, în Afganistan, au fost eliberați. Aceștia se află actualmente la un spital din Moscova, iar la sfârșitul săptămânii vor fi aduși în Republica Moldova. Șeful statului a mai spus că acest lucru s-a reușit datorită implicării conducerii Federației Ruse, ca urmare a adresării sale. După briefing, președintele Parlamentului, Andrian Candu, a scris pe o rețea de socializare că șeful statului și-a dorit ca cei doi cetățeni moldoveni să revină acasă doar în timpul campaniei electorale, acest lucru fiind folosit în mod cinic. Andrian Candu spune că ostaticii moldoveni urmau să ajungă acasă încă acum patru luni, când autoritățile moldovene au finalizat negocierile, însă, în ultimul moment, s-a blocat totul. Ulterior, Procuratura Generală a anunțat că va examina ultimele declarații expuse în spațiul public despre implicarea unor forțe pentru a tergiversa procesul de eliberare a piloților moldoveni ținuți ostatici în Afganistan.